Arhiva pentruaprilie, 2008

Cotidian

Mergi pe strada. Te uiti in jur si vezi priviri atintite catre tine. Sunt cei din jur, cei care se ghideaza dupa aparente. Conteaza cum esti imbracat, cum reactionezi intr-o anumita situatie, cum iti sta parul. Nimeni nu iti cauta decat defectele. Barfa. Ne place sa barfim? A devenit un lucru de care nu ne putem dezvata? Exista dependenta de barfa?

Am ajuns sa ma sperii de lumea in care traiesc. O lume in care, la fiecare colt, exista cineva care vorbeste de rau pe altcineva. Pentru motive de cele mai multe ori nesemnificative sau, mai rau, fara motiv. In general, se spun lucruri pe care nu le-ai critica la cel mai bun prieten…dar, tinand cont ca tocmai Z a spus sau facut asta? Este ceva mai placut decat sa te duci la un prieten si sa-i spui cu un zambet malefic pe figura noua isprava a lui Z? Esti prins sau ti se atrage atentia asupra faptului ca nu e tocmai etic ceea ce faci? Te multumesti sa raspunzi sec “Sunt rau/rea” sau “ce e treaba ta?”.

Daca Z ti-a gresit cu ceva sarmanul…oh, ai motive, cu atat mai bine! Acum poti linistit/a sa-l barfesti, pentru ca “el ti-a gresit tie”, “ai motive sa-l urasti”.

Este trist. Foarte. Este o metoda de actiune care nu ne va duce la nimic bun. Incurajeaza numai invidia, rautatea… esti mai destept daca il barfesti pe Z? Te simti mai bine ca “am spus-o”? As vrea sa schimb lumea. E unul din momentele in care imi schimb parerea despre aproape toti cei din jurul meu si as vrea sa fiu undeva departe de toata rautatea din jurul meu. Din pacate nu este posibil, dar as vrea sa fac ceva ca sa schimb. Orice.

Barfiti, barfiti. Muriti. Cu timpul se vad cei care intr-adevar merita sa iti fie aproape. Iar acei putini oameni iti vor fi alaturi mereu. Cat despre voi, dragi barfitori… duceti-va traiul in lumea voastra, departe. Exista un zid, am inceput constructia lui in seara asta. Se va inalta, va fi intarit. Voi fi in lumea mea, departe de rautate. Adio.

Viata cotidiana

Lumea in care traim e diferita. E in continua miscare, ne copleseste. Timpul este crud, trece fara a ne da nicio sansa si suntem nevoiti sa tinem pasul. Ti-a cazut din buzunar, o vezi cu coltul ochiului zacand pe soseaua uda, dar nu te poti intoarce dupa ea. Va ramane mereu acolo, poate o va gasi cineva. Nu va mai insemna pentru nimeni ce a insemnat pentru tine, esti constient de asta, dar nu ai ce face. A te intoarce din drum inseamna a iesi din ritm, iar acest lucru nu e posibil, nu e permis. Cine ne impune acest stil de viata? Daca vei gasi raspunsul la aceasta intrebare te invit sa ma instiintezi.

Am invatat sa pierdem si sa ridicam fruntea sus, am invatat sa cadem si sa ne ridicam singuri. Sau cel putin asta e cheia. Cei care nu reusesc nu fac fata acestui vartej si duc o viata goala, plina de dezamagiri. Ideea este sa lasi insuccesele in urma si sa iti indrepti atentia spre urmatorul tel. Este un tren de mare viteza, nu poti sari din el, ti-ai risca viata. Trebuie sa te obisnuiesti cu ritmul ametitor, sa inceapa sa iti placa. Atunci vei simti primii fiori ai fericirii.

Nu este un regulament, nu sunt conducatori. Acest ritm nu trebuie sa te inspaimante, nici sa te revolte. Nu trebuie sa cauti sa te desprinzi, nu vei reusi decat sa te gasesti din nou jos, plangandu-ti un vis pierdut. Insa atunci cand vei descoperi elixirul reusitei, nu vei mai privi lumea ca o colivie. Vei gasi propria metoda sa te inalti, sa rupi “barierele” si sa fii fericit.

Ne multumim cu putin…foarte rau! In lume este loc pentru toti, iar tu poti fi unul din cei de sus. Chiar daca ceilalti nu te observa. In interiorul tau vei sti ca ai reusit, iar atunci zambetul ce-ti va lumina chipul iti va incalzi restul existentei. Indrazneste!

Inceput.

Stia mai bine decat altii ca se duce pe un drum gresit. Stia ca a mai fost acolo si ca nu ar obtine nimic bun din afacerea asta. Totusi mergea incet, cu un calm inexplicabil, spre furtuna. Este linstea de inainte sau de data asta va fi altfel? Nici macar nu are puterea de a isi imagina ca ar mai putea fi vreodata. E o stare de echilibru fragil, orice pas gresit ar ruina tot ce a construit in ultimul an. Orice stangacie ar azvarli-o inapoi in timp. Ea spune ca nu vrea asta. Ea spune ca nu i se mai poate intampla nimic rau, ca este puternica. S-a intrebat de cateva ori ce a invatat din asta. Raspunsul a fost vag. Apoi a inceput sa nu se mai gandeasca, pentru ca o intrista. A incuiat bine sertarul, a ascuns cheia si poate totul ar ramane asa, daca nu ar trage de el aproape zilnic. Nu mai tine minte unde a pus cheia, poate e mai bine. Dar bate energic cu pumnii in sertar mereu, desi stie foarte bine ca nu are nimic de gasit acolo.

Ii este frica sa-si recunoasca gandurile, se minte singura ca totul s-a evaporat. Nu recunoaste nici faptul ca ii este frica. De prezent, mai ales de viitor. Ignora semnalele si merge inainte, cu privirea pierduta in gol. O intreb, o trag de maneca…ma priveste in ochi si zambeste “Sunt bine”. Si ea crede ce spune. Nu stiu daca e asa. Nu pot citi in spatele acelui zambet sincer. Pare bine. Daca ea ar constientiza ar fi mai usor. Dar ea nu stie. Ea nu isi da seama ca forteaza incuietoarea sertarului, ea realizeaza ca se intoarce inapoi in timp. Nu stiu cum sa o ajut, ma priveste mirata si rade cand incerc sa o avertizez.

O pierd in vartejul de ganduri paralele.