Arhiva pentruUncategorized

Ce e iubirea?

Cel mai aiurea post pe care am de gand sa-l scriu. De parca iubirea s-ar putea defini. Cuvintele seci, insirate, nu vor avea alt rezultat decat sprancene ridicate sau igorare. De ce vreau sa vorbesc despre asta? Nu stiu, poate pentru ca e din nou primavara. La mine, primavara e anotimpul “indragostirii”. Pentru binele tuturor, “am decis” ca anul acesta sa ma indragostesc tot de tine. E mai simplu asa :)

Toti vorbesc despre fluturasi in stomac, dorinta ca celui de langa tine sa-i fie bine, chiar daca uiti astfel de tine. E sacrificiul suprem. Asa ERA iubirea. Tu m-ai invatat sa iubesc altfel. Sa o iau mereu usor, sa nu ma mai arunc cu capul inainte, sa te cunosc incet-incet, exact asa cum esti. O iubire in care amandoi contam in aceeasi masura. E o iubire probabil neconstientizata. Imi dau seama lucid ca voi realiza cat tin la tine cand te voi pierde.

Invata sa iubesti. Tu m-ai invatat sentimentul asta complet, il impart cu altii.

Nimic complicat. Iubirea e un joc, in primul rand. Joaca-te cu indrazneala, nu ai nimic de pierdut. Fantezia iti da incredere in tine. Nu te schimba, nu te ascunde. Tu esti cea mai importanta persoana din relatie si  meriti sa fii fericit. Meriti sa fii iubit.

Povestea noastra e diferita. Toti spun asta, dar la noi chiar e asa. Mi-a fost frica. Eram in extaz pentru ca te cunosteam, dar imi era frica. Pentru prima data in viata mea simteam o fericire debordanta, si imi era frica de prea mult bine. Dar cat de frumos e cand te obisnuiesti cu binele. Cand ti se pare normal sa te pierzi in bratele celui iubit, cand va cunoasteti, stie ce-ti place si te surprinde cu cele mai dragute chestii marunte. Cand aveti glume cu subinteles. Cand pur si simplu va iubiti.

:) mai ales, cand simti nevoia sa spui tuturor cat il iubesti si…ajungi sa scrii si pe blog despre asta. E martie, iubitule, si ne-a prins iar primavara impreuna! Poveste de mai.

Mon essentiel

A venit iarna. Vreau sa-mi fii alaturi. Complet. Nu cand ai timp, nu cand ai chef. Vreau sa ma tii in brate cand mi-e frig si vreau sa nu imi mai fie frica. Vreau sa gasesc cuvintele sa-ti spun ce simt. Vreau sa ma intelegi.

Inceput.

Stia mai bine decat altii ca se duce pe un drum gresit. Stia ca a mai fost acolo si ca nu ar obtine nimic bun din afacerea asta. Totusi mergea incet, cu un calm inexplicabil, spre furtuna. Este linstea de inainte sau de data asta va fi altfel? Nici macar nu are puterea de a isi imagina ca ar mai putea fi vreodata. E o stare de echilibru fragil, orice pas gresit ar ruina tot ce a construit in ultimul an. Orice stangacie ar azvarli-o inapoi in timp. Ea spune ca nu vrea asta. Ea spune ca nu i se mai poate intampla nimic rau, ca este puternica. S-a intrebat de cateva ori ce a invatat din asta. Raspunsul a fost vag. Apoi a inceput sa nu se mai gandeasca, pentru ca o intrista. A incuiat bine sertarul, a ascuns cheia si poate totul ar ramane asa, daca nu ar trage de el aproape zilnic. Nu mai tine minte unde a pus cheia, poate e mai bine. Dar bate energic cu pumnii in sertar mereu, desi stie foarte bine ca nu are nimic de gasit acolo.

Ii este frica sa-si recunoasca gandurile, se minte singura ca totul s-a evaporat. Nu recunoaste nici faptul ca ii este frica. De prezent, mai ales de viitor. Ignora semnalele si merge inainte, cu privirea pierduta in gol. O intreb, o trag de maneca…ma priveste in ochi si zambeste “Sunt bine”. Si ea crede ce spune. Nu stiu daca e asa. Nu pot citi in spatele acelui zambet sincer. Pare bine. Daca ea ar constientiza ar fi mai usor. Dar ea nu stie. Ea nu isi da seama ca forteaza incuietoarea sertarului, ea realizeaza ca se intoarce inapoi in timp. Nu stiu cum sa o ajut, ma priveste mirata si rade cand incerc sa o avertizez.

O pierd in vartejul de ganduri paralele.